Română
Русский
English
0 Lei
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
1. Spectrul de investigatii
     Centrul de Diagnostic German oferă o gamă largă de proceduri şi investigaţii medicale pentru femei, începând de la simple controale ginecologice şi până la efectuarea unor  manipulări complicate. Printre acestea se numără:
 
     CONSULTAŢIA MEDICULUI GINECOLOG – presupune o discuţie între dvs. şi medicul ginecolog în care veţi fi întrebată despre starea dvs. de sănătate, ce probleme medicale aţi avut anterior, ce vă supără acum, cu ce scop aţi venit la medic, etc. Este foarte important ca în timpul discuţiei să furnizaţi medicului ginecolog date corecte şi complete referitor la afecţiunile de care suferiţi şi tratamentele administrate pentru acestea.  Ulterior, urmează examenul vaginal cu valve sau specul vaginal, pentru ca medicul să preleveze probe necesare analizelor de laborator (frotiul citologic, secreţii vaginale, culturi din colul uterin, etc.) A treia etapă a consultaţiei presupune tactul vaginal, care este efectuat spre sfârşitul consultaţiei, pentru ca medicul să afle starea organelor genitale interne (uterul, ovarele, trompele uterine). Examenul ginecologic poate crea un pic disconfort, dar este inofensiv şi nedureros. Ideal ar fi să-l efectuaţi la mijlocul ciclului menstrual, adică după 7-10 zile de la terminarea menstruaţiei.
 
     COLPOSCOPIA – este o investigaţie care permite vizualizarea vaginului, a colului uterin şi modificările ce intervin la nivelul acestora. Se face cu ajutorul unui colposcop, un instrument asemănător unui microscop. Colposcopul măreşte de circa 10-40 de ori imaginea, şi conectat la un computer, medicul poate analiza mult mai bine toate schimbările de ţesut ce intervin. Împreună cu testul Babeş-Papanicolau, colposcopia oferă date precise referitor la riscul de apariţie a cancerului de col uterin, dar şi a stadiului de dezvoltare în care se află acesta. Este recomandată, în primul rând, femeilor care, la efectuarea frotiului citologic, au primit rezultate anormale. Colposcopia nu este dureroasă, nu necesită pregătire specială, nu presupune internare şi nu se face sub anestezie, astfel încât activităţile zilnice nu vor fi perturbate. Examinarea durează, în medie, 10-15 de minute.
 
     FROTIUL FLOREI VAGINALE – este un test care permite analizarea la microscop a celulelor din secreţiile vaginale. Este o procedură simplă.  Medicul prelevează o mostră de acest gen, o plasează pe o lamelă de sticlă, apoi va trimite lamela la laborator spre examinare. Datorită acestei proceduri, medicul va cunoaşte dacă la nivelul colului uterin şi a vaginului există microorganisme patogene. Investigaţia este absolut necesar de efectuat în cazul în care există suspecţie de leziuni precanceroase sau chiar cancer la nivelul colului uterin. Este necesar de efectuat frotiul florei vaginale cel puţin o dată la doi ani.
 
     FROTIUL CITOLOGIC - este acelaşi test Babeş-Papanicolau. Dacă la analizarea frotiului florei vaginale se prelevează mostre de celule din secreţiile vaginale, la frotiul citologic se investighează celulele prelevate direct de pe colul uterin şi canalul cervical. Probele prelevate de medic vor fi plasate pe o lamelă şi vor fi duse la laborator spre analiză. Frotiul citologic este principala investigaţie care poate determina cu exactitate maximă prezenţa/neprezenţa cancerului de col uterin sau a stărilor precanceroase. Aşa cum cancerul de col uterin, la debut, nu are simptome, nu doare şi nu dă nici un fel de senzaţii, doar prin analizarea frotiului citologic poate fi depistată orice atipie/modificare patologică a celulelor colului uterin. Este recomandat ca frotiul citologic să fie efectuat începând cu vârsta de 25 de ani.
 
     MONTAREA ŞI ÎNLĂTURAREA STERILETULUI - steriletul este un dispozitiv mic care se plasează intrauterin şi este util în cazul în care nu vă doriţi, în viitorul apropiat, copii. În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că un sterilet oferă o siguranţă de 96 % contra unei sarcini nedorite. Steriletul nu este cu nimic mai periculos decât alte metode contraceptive. Montarea şi înlăturarea unui sterilet se face doar de medicul ginecolog, şi doar el poate stabili tipul de sterilet potrivit pentru dvs. Procedura vă ia, în medie, 10 minute şi nu presupune durere sau disconfort. În cazul în care vă este frică de durere, puteţi solicita şi anestezie locală. Extragerea dispozitivului se face, de obicei, sub anestezie locală.
 
     INCIZIA GLANDEI BARTHOLIN – Glanda Bartholin are dimensiunea unui bob de mazăre şi se situează pe o parte şi de alta a orificiului vaginal. Aceasta este0 responsabilă de secreţia lichidului necesar lubrifierii vaginului. În mod normal, aceste două mici glande nu se pot vedea sau simţi, dar, în cazul în care canalele ce fac legătura dintre aceste glande şi vagin se înfundă, glandele Bartholin pot ajunge şi la dimensiunile unei nuci, a unei portocale. În asemenea situaţii, este necesar fie tratament cu antibiotice, fie o intervenţie chirurgicală minoră (incizie).
 
     DIATERMOCOAGULAREA COLULUI UTERIN – procedura mai este numită electrocauterizarea şi reprezintă o intervenţie chirurgicală prin care ţesutul bolnav al colului uterin este ars cu ajutorul curentului electric. Cu ajutorul unui cateter electric, se efectuează cauterizarea electrică. Ulterior, după 10-12 zile de la intervenţie, pojghiţa formată cade. Este indicat ca diatermocoagularea colului uterin să se efectueze în primele zile după menstruaţie şi nu necesită anestezie. Totuşi, există anumite situaţii în care procedura este contraindicată: în sarcină, stări febrile, dar şi în cazul inflamaţiilor de la nivelul sistemului reproductiv. După diatermocoagulare, femeia nu trebuie să întreţină relaţii sexuale timp de circa 4-6 săptămâni şi să se prezintela medicul ginecolog pentru control repetat.
 
     POLIPECTOMIE CU ANALIZĂ HISTOLOGICĂ A COLULUI UTERIN – reprezintă o procedură prin care polipii cervicali sunt extirpaţi şi trimişi la laborator spre analizare. Analiza histologică vă va arăta de tipuri de celule formau polipul cervical şi natura formaţiunii. Deseori, femeile care suferă avortului spontane repetate sau cele care suferă de infertilitate pot avea polipi. Procedura este indicată tuturor femeilor la care au fost depistaţi polipi cervicali.
 
     ECOGRAFIA ABDOMINALĂ A ORGANELOR BAZINULUI MIC - este o metodă de investigaţie extrem de utilă, fără riscuri pentru sănătate, o procedură noninvazivă datorită căreia medicul poate vizualiza cu maximă precizie starea organelor reproductive a femeii: uterul, trompele uterine, ovarele, colul uterin, vezica urinară. Sinonimă cu ultrasonografia, ecografia este nedăunătoare, întrucât foloseşte ultrasunetele. În cazul femeii, ecografia abdominală este utilizată pentru a depista cauza vreunei dureri abdominale supărătoare, pentru a elucida originea unei hemoragii vaginale, a infertilităţii, pentru studierea formei uterului, grosimii endometrului, mărimii ovarelor, mai ales dacă există suspiciunea  unor tumori sau chisturi pe uter sau ovare. În cazul femeilor gravide, metoda este folosită pentru a monitoriza evoluţia sarcinii şi starea fătului.
 
     ECOGRAFIA TRANSVAGINALĂ – este, de asemenea, o metodă de investigaţie extrem de utilă pentru depistarea eventualelor probleme ginecologice. Spre deosebire de ecografia pelviană, care are drept instrument un transductor şi a unui gel special aplicat la suprafaţa pielii, ecografia transvaginală constă în introducerea unei sonde în vagin, astfel că medicul va putea vizualiza organele interne mult mai bine. Ecografia transvaginală nu este dureroasă, de obicei, femeile simt doar un mic disconfort trecător.
 
     FOLICULOMETRIE – numită altfel şi “controlul funcţionării ovarului ”, foliculometria este o metodă prin care medicul poate determina prezenţa ovulaţiei, verifică dimensiunile şi etapele de creştere a foliculelor, grosimea endometrului, etc. Foliculometria se efectuează la un specialist ecografie sau în obstetrică-ginecologie. Se fac mai multe ecografii transvaginale timp de 10 zile pentru a monitoriza în dinamică creşterea foliculelor ovarieni. În caz de necessitate, procedura se efectuează mai multe luni la rând. Este indicată femeilor care suferă de infertilitate hormonală.
 
     DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN MENOPAUZĂ - în cazul în care sunteţi în starea de pre-menopauză sau chiar aceasta s-a instalat, iar simptome precum ciclul menstrual neregulat, bufeurile, transpiraţia abundentă, durerile de cap vă crează un mare disconfort, vizitaţi cabinetul medicului ginecolog. Menopauza creşte probabilitatea apariţiei osteroporozei, a cancerului de colon, a infarctului sau a atacului cerebral. Iată de ce, tratamentul de substituţie hormonală cu estrogen este esenţial. Medicul ginecolog vă va stabili exact doza necesară de hormoni care, odată administraţi, veţi scăpa de toate simptomele caracteristice menopauzei.
 
     PREGĂTIREA PENTRU SARCINĂ - specialiştii recomandă ca pregătirea pentru sarcină să fie efectuată cu circa 6 luni înainte de a concepe copilul. Atunci când veţi păşi pragul medicului ginecolog, acesta vă va spune care este lista de analize şi investigaţii ce trebuiesc efectuate, vi se va stabili un regim de viaţă pe care să-l urmaţi, astfel, să aveţi o sarcină şi un copil sănătos. De asemenea, în cadrul vizitei la medicul ginecolog, va trebui să discutaţi toate aspectele ce ţin de istoricul familial al femeii, de afecţiunile cronice. În cazul în care unele analize scot la iveală anumite probleme medicale, vi se va recomanda  tratamentul corect până a rămâne însărcinată.
 
     SCREENING PRENATAL pentru afecțiuni genetice - reprezintă o serie de investigații neinvazive, recomandate a fi efectuate la toate femeile însărcinate, indiferent de vârsta și de antecedentele familiale. Dublu şi Triplu Test sunt două dintre cele mai importante analize genetice recomandate gravidelor. Acestea depistează riscul de a da naştere unui copil cu anomalii cromozomiale. Pentru o eficacitate maximă, Dublu Test trebuie efectuat în perioada dintre 11-13 săptămâni de sarcină, iar Triplu Test -  la un termen de 15-18 săptămâni. Ele includ analize de laborator, care se efctuează obligator cu o ecografie fetală și consultația medicului ginecolog, care completează toate datele primite într-un program electronic, Prisca, care în mod automat calculează riscul pentru anumite anomalii cromozomiale.
 
     Screening-ul prenatal este indicat tuturor gravidelor, indiferent de vârstă. Îndeosebi, ar trebui să facă analiza femeile care sunt expuse fumului de ţigară, au diabet zaharat sau alte boli cronice grave. Recomandarea este valabilă mai ales pentru femeile trecute de vârsta de 35 de ani. Cu cât vârsta mamei este mai mare, cu atât riscul de a naşte un copil cu boli genetice este mai înalt. În cazul în care se depistează că micuţul suferă de o maladie genetică, cuplul va hotărî: să întrerupă sau nu sarcina. Testul nu necesită o pregătire aparte.
 
     Totodată, la Centrul de Diagnostic German puteţi apela în cazul în care nu vă reuşeşte să aveţi copii Specialiştii centrului, împreună cu utilajul ultramodern din dotare, vă pot ajuta pentru a cunoaşte cu precizie maximă problema de sănătate atât a femeii, cât şi a bărbatului, care duce la infertilitate.
 
2013 © COPYRIGHT CDG.
Toate drepturile sunt rezervate.
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
realizat de DQ Team