Română
Русский
English
0 Lei
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
3. Pregătirea pentru examinare
     În prezent, examinarea prin Tomografie Computerizată la Centrul de Diagnostic German este mai sigură ca niciodată, deoarece noul utilaj de care dispunem, SIEMENS SOMATOM DEFINITION EDGE 384 Slice, implică 2 elemente extrem de importante pentru sănătatea Dvs: 
- Minim radiaţii; 
- Timp record de examinare.  
 
     Dacă vă doriţi o investigare prin Tomografie Computerizată la Centrul de Diagnostic German, este bine să aveţi la Dvs. biletul de trimitere de la medicul specialist sau de familie sau puteţi realiza o asemenea consultaţie la medicii de profil de la Centrul de Diagnostic German care vor stabili cu exactitate necesitatea efectuării unei astfel de examinări. 
 
     Lista medicilor de profil care oferă consultaţii medicale la centrul nostru o găsiţi aici:
 

    Totodată, doi specialişti valoroşi pentru noi: dna Stela DIMITRAŞ (medic neurolog) şi dna Iana CARDANIUC (medic chirurg) oferă consultaţii gratuite tuturor pacienţilor ce aleg Centrul de Diagnostic German pentru a aprecia necesitatea examinării.  
 
     Totodată, dacă vă doriţi o investigare prin Tomografie Computerizată şi aţi realizat asemenea analize în trecut, ar fi bine să aveţi rezultatele examenelor radiologice precedente şi a altor intervenţii medicale la Dvs. 
 
     Înaintea examinării, medicii noştri o să Vă ofere toată informaţia necesară ce ţine de investigaţie şi de procedurile necesare de urmat în acest sens.
 
 IMPORTANT! 
     Vă rugăm să nu ezitaţi să ne comunicaţi toate detaliile ce vi se par importante privind starea Dvs. de sănătate, iar medicii pot solicita, la necesitate, amănunte legate de aceasta. Evident, totul într-o relaţie de maximă discreţie şi confidenţialitate. 
 
     În cadrul unor investigaţii poate fi necesară administrarea intravenoasă a unei substanţe de contrast ce conţine iod. Substanţele de contrast sunt în general bine tolerate de organism, dar în caz de sensibilizare, pot apărea disconfort abdominal, geţuri, prurit, urticărie. De obicei, reacţiile grave de hipersensibilitate sunt rare. 
 
     Pentru a reduce cât mai mult riscul investigării, Vă rugăm, în momentul în care apelaţi Centrul de Diagnostic German, să ne faceţi cunoscut dacă:
 
- aveţi alergii (la polen, medicamente, alimente şi în special la iod);
- aţi mai efectuat anterior investigaţii radiologice cu contrast şi aţi avut reacţii neplăcute la ele;
- aveţi devieri ale nivelului hormonilor glandei tiroide sau sunteţi diagnosticat cu hipertiroidie.
 
 
     În timpul examinărilor veţi fi în contact permanent cu medicul sau asistenta care ghidează utilajul din spatele unui geam de protecţie. În sala în care se află SIEMENS SOMATOM DEFINITION EDGE 384 Slice există un sistem de microfoane care Vă permite să comunicaţi cu echipa medicală oricând, la necesitate.
 
     Pentru femeile însărcinate, examenul prin Tomografie Computerizată este interzis, iar dacă un copil necesită asemenea investigaţii, asiguraţi-Vă că veţi răspunde tuturor întrebărilor echipei Centrului de Diagnostic German şi, totodată, acordaţi doctorilor orice întrebare Vă interesează, astfel încât ca orice analiză să se efectueze în maximă securitate.  
   
      Totodată, reprezentanţii clinicii noastre Vă vor solicita, potrivit Legii, să semnaţi un Consimţământ pentru efectuarea investigaţiei medicale, după ce aţi luat cunoştinţă, de la medic/asistent, despre investigaţia la care veţi fi supus şi despre implicaţiile acesteia privind sănătatea Dumneavoastră.
 
     Investigaţiile prin CT nu necesită o pregătire specială, cu excepţia cazurilor cînd este necesar de a exclude anume afecţiuni din regiunea abdomenului şi a bazinului mic. Pentru a efectua investigaţii la acest nivel,  va fi necesar de respectat următoarele recomandări:
 
PREGĂTIREA PENTRU EXAMENUL CT A ABDOMENULUI ŞI A BAZINULUI MIC:
 
Cu 1-2 zile înainte de investigaţie:
- Dieta: trebuie să fie excluse din raţia alimentară fibre dure (varză, legume şi fructe proaspete, boboase), băuturi carbogazoase, pâinea neagră, produsele lactate, etc.
 
În ziua  examinării:
- Investigaţia se efectuează pe stomacul gol - ultima masă nu trebuie luată mai târziu de 6-8 ore înainte de începerea studiului. 
 
Detalii suplimentare referitor la pregătire aflaţi la numărul:
+373 22 84 00 00
 
Totodată, ar fi util, pentru echipa CDG, să aduceţi toate actele medicale ce ţin de zona de interes: extrasele postoperatorii, datele examinărilor precedente (pelicule şi concluzii), ale ecografiilor, investigaţiilor prin Rezonanţă Magnetică Nucleară, Tomografie Computerizată. Această informație este necesară medicului înainte de procedura de diagnosticare pentru a analiza şi a planifica optim cursul investigaţiei.
 
     Rezultatele complete ale investigaţiei le veţi primi după analiza minuţioasă a imaginilor de către medicul imagist. 
 
     Pentru detalii suplimentare vă îndemn să ne contactaţi la numărul:
 
+373 22 84 00 00
2013 © COPYRIGHT CDG.
Toate drepturile sunt rezervate.
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
realizat de DQ Team