Română
Русский
English
0 Lei
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
1. Ce este Mamografia ?
     Mamografia este cea mai bună metodă radiologică disponibilă în prezent pentru depistarea cancerului la sân atât în stadii incipiente, cât şi analizarea cancerelor mamare în stadii avansate. După cum se ştie, unele tipuri de tumori maligne, mai ales cele aflate în primele faze de dezvoltare, nu dau simptome, de aceea examinarea sânilor prin mamografie trebuie să devină o obişnuinţă pentru femeile care au trecut, în special, de vârsta de 35 de ani.

     Mamografia se efectuează cu ajutorul unui aparat special numit mamograf şi permite vizualizarea amănunţită a ţesutului glandelor mamare datorită razelor X pe care le utilizează. Doza de iradiere este foarte mică şi nu implică efecte secundare, chiar dacă examinarea se repetă în fiecare an.

     Efectuarea unei mamografii este rapidă, uşoară şi nedureroasă.  Radiografierea sânilor are loc astfel: ataşat mamografului Mammomat 3000 Nova este un dispozitiv de plastic pe care se pune şi se compresează sânul. Chiar dacă procedura poate crea un uşor disconfort, acest lucru este absolut necesar, întrucât cantitatea de radiaţie X folosită este cu atât mai mică, cu cât stratul pe care îl traversează este mai subţire. Presarea sânului nu este dăunătoare, dar extrem de benefică pentru a depista o tumoră în stadiu incipient, înainte ca primele simptome să apară. După poziţionarea şi compresiunea sânului, tehnicianul va merge în spatele unui parapet de plastic incolor şi vă va ruga să nu respiraţi câteva secunde, timp în care are loc radiografierea sânului.

     Pentru o analiză completă a ambelor glande mamare, se vor efectua două expuneri pentru fiecare sân în parte. În rezultat, veţi obţine două proiecţii pentru fiecare sân.
 
 
     La Centrul de Diagnostic German, mamografia poate fi efectuată şi femeilor care au implanturi mamare cu silicon sau gel. De asemenea, cu ajutorul unui sistem informaţional bine pus la punct, dar şi a unui monitor extrem de eficient numit BARCO, care are o rezoluţie de 5 MPi, medicul imagist are posibilitatea ca imaginea obţinută în urma efectuării investigaţiei să fie ajustată la rigorile necesare, fiind mărită maximal posibil.

     Rezultatul investigaţiei este eliberat pe o peliculă mamografică specială, disponibilă doar la Centrul de Diagnotic German şi de care mamografele de generație mai veche nu dispun. Aceasta permite o mai bună vizualizare a schimbărilor care au intervenit la nivelul sânilor. Ulterior, imaginea de pe peliculă va fi analizată de medicul mamolog, care va lua decizia finală privind necesitatea metodei de tratament.

     Întrucât mamografia presupune raze X, nu este indicat să faceţi această investigaţie mai degrabă de vârsta de 35 de ani. Doar în cazurile în care aveţi în familie un membru care a suferit de cancer mamar sau aveţi o indicaţie strictă de la medicul mamolog puteţi efectua analiza mai devreme de această vârstă. Femeile cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani trebuie să facă investigaţia o dată la un an și jumătate, iar după împlinirea vârstei de 50 de ani, mamografia trebuie să se efectueze anual.


 
2013 © COPYRIGHT CDG.
Toate drepturile sunt rezervate.
Infoline şi Programări
84 00 00
bd. Negruzzi 4/2
realizat de DQ Team